Dorina Șișu, o prozatoare sensibilă, cu un deosebit simț poetic dar și analitic, activă în prezent la Dublin (unde desfășoară o intensă activitate culturală prin intermediul revistei de literatură și artă „Itaca”) dăruiește cititorilor români prin editura Singur romanul intitulat „7 ani”, care, prin veridicitatea celor istorisite, ar putea duce gândul către o autobiografie. Mărturisesc faptul că îmi este greu să scriu despre acest roman, care este o carte a durerilor ce trebuiesc în mod necesar să nască un fir de speranță. Un personaj feminin, Elena, trăind în sumbra epocă pe care unii fără conștiința amărăciunii, au numit-o „de aur”, când peisajul din jur devenise cenușiu, rece și întunecat, când timpul era lipsit de Dumnezeu, înlocuit în noua orientare de cei ce conduceau vremelnic destinele unui popor greu încercat de istorie. Tocmai acesta e firul după care se derulează cei șapte ani ai unei existențe în care râsul – ca stare a bucuriei – e interzis, la fel ca și aspirația firească a unui suflet sensibil către o facultate. Cei care îi sunt alături pe drumul amar al vieții sunt personaje dure, încărcate cu o răutate ieșită din comun, creații ale sistemului represiv, adaptări strâmbe ale supraviețuirii.
Durerea devine obișnuință în căminul școlii, în gimnastica de înviorare desculță pe zăpadă, în dușurile cu apă rece și în mesele sărace ale cantinei. Peste toate, loviturile „pedagogice” cu bățul, cu palma, cu vorba și munca „voluntar-obligatorie”, când dacă nu ai mătură trebuie neapărat să cânți, desigur, cântece patriotice. Revolta se naște de la sine în sufletul Elenei, care este o luptătoare constrânsă de mamă să muncească într-o fabrică de confecții de care nu o leagă nimic în afara unor colege care se deosebesc esențial de sensibilitatea ei. A citi, a scrie versuri sau a picta sunt lucruri de neimaginat în acestă lume, însă dârzenia cu care Elena își urmează chemările îi aduc totuși în preajmă și oameni înțelegători, care intuiesc durerile suferite prin pierderea prematură a tatălui (în condiții tenebroase, necunoscute fetei de trei ani) și dorința ei de a învăța. Deosebit de expresivă e scena descrisă la pag. 122-123, o veritabilă întâlnire cu îngerul personal, chemat/creeat de strigătul unui suflet exilat în pustiul din jur. Orașe împietrite de provincie, trudă în uzină, experiența stranie a evenimentelor din decembrie 1989, muncă din zori în seară prin tot felul de firme ivite după revoluție, produc o coroziune a tinereții Elenei care îi aduce experiența cumplită a unui viol. Apoi, romanul se dezvăluie cititorului ca o incursiune în tenebrele propriului trecut, poate vindecat și înțeles prin scris, cu o semnificativă remarcă în final:
„- Toată viața ta ai stat încruntată.
Viața mea!
Și atunci a tunat.”
Volumul Dorinei Șișu e un prilej de meditație asupra opțiunilor fiecăruia în fața răului și a binelui, în care compromisul nu are loc. Dialoguri vii, pagini ale unui alt fel de jurnal, dar și introspecții și interogări retorice către oameni sau Dumnezeu fac din „7ani” un roman bine scris.
Autor Constantin P. Popescu
Sursa: http://semnul-de-carte.blogspot.ie/2014/10/dorina-sisu-7-ani-ed-singur-targoviste.html
Be First to Comment