interactiv

ajunsesem la mijlocul vieții și nu știam dacă e bine să rămân cum mă știam, ori e mai bine să mă prefac într-un om matur și înțelept.

refuzam să fac un pas înainte. psihologii îndemnau „trebuie să continui schimbarea”. nu e bine să rămâi în lumea ta.

a început să plouă și vântul să bată mai tare.

gândurile vin fără oprire, gânduri nervoase, gânduri pofticioase, se lipesc unele peste altele ca blaturile de tort. aș mânca o gogoașă cu gem. te aștept până în cealaltă viață. depinde care moare primul. depinde dacă accepți senin desprinderea de viață. depinde când alege acel cineva care ne monitorizează, când să te naști. te naști și apoi o iei de la capăt. fără să cunoști, fără să te cunoști, fără să bănuiești că ai mai trăit 5 vieți până la asta. ceva mormăie lângă mine. un cerșetor întinde mâna și zice să-i dau ceva bani. întind și eu mâna și-i dau o napolitană. mi-o aruncă în față și mă înjură cu dispreț. oarecum sunt în căutarea mea.

ce caut aici? îmi e frică de moarte, dar și de viață. vreau să fiu iar un puștan de 18 ani.

vreau altceva decât ce urmează să urmez, dar altceva imposibil ce nu voi putea avea întorcând pe toate fețele amintirile adolescentine. aștept în gara asta infernală și murdară. aștept un tren care să cauterizeze lipsurile din coroana timpului. un popă strănută ritmic de vreo 5 ori. devin interesat de ritmicitatea strănuturilor. se scuză și scoate o batistă brodată din buzunarul paltonului de cașmir și se șterge la nas doar o singură dată. preotul e tânăr. cred că e prea tânăr.

ce tren să iau? peronul s-a umplut de oameni, semn că avea să vină un tren. este posibil să mă urc. este și mai posibil să rămân pe peron. coapsa unei femei volubile mă împinge și sunt aproape să cad. mă proptesc de geamantanul popii. îmi cer scuze. el zice că nu-i nimic.

s-a lăsat seara și îmi aduc aminte de mama. cum era ea tânără și văduvă. cum era ea plânsă. mereu tristă. mereu slabă. mereu în doliu. mama e ca o speranță ploioasă care mă lovește în toate sentimentele și mi le anulează. mama e căușul palmei din care te adapă cu viață. mâncarea ei e cea mai bună și e ca un zâmbet rar ce-l vezi pe chipul ei. anotimpul meu nesfârșit de toamnă ploioasă e mama. și încă mai sunt copilul ei. încă poftesc la mâna caldă pe fruntea mea. deșteaptă-te copile.

merg în sala de așteptare și mă întind pe două scaune. ascult trăncănitul oamenilor și încerc să fac unele conexiuni cu mine. niciodată nu am avut un frac. nici baston și nici mustață. dacă fac asta, e posibil să o numească cineva schimbare? nu-mi pasă. de fapt, nu-mi pasă nici de părerile lor, ale voastre, și nici de sfaturi. parcă se-ncurcă gândurile și fac un scurtcircuit definitiv.

aștept și-n așteptările mele un singur gând revine ca nebunul. un gând care mă frige, mă domină și mă înnebunește. iubirea mea. iubirea mea. iubire curgătoare în suflet cu tăcere. în tăcere te alături și tac tăcând clipele până la surzenie. van și chin. iubire, pasiune ce drumul meu mi-l tulburi, te aștept, te caut, tu moarte să alungi din calea unui biet bătrân nebun.

pământul mă derulează la categoria oameni de nimic, naivi și cruzi. crudul iernii sau primăverii.