nevralgia

nevralgia era o doamnă serioasă care umbla pe străzile principale ale orașului

în fiecare seară între orele 7:00 și 8:00

purtând pe cap o pălărie mare cu un voal alb ce acoperea ochii negri

ieșeau în evidență buzele cărnoase rujate peste contur cu roșu-aprins

același roșu aprins îl aveau și pantofii de lac pe care-i iubea din cale-afară

cu tocurile tocite pe jumătate

cu țigara în colțul din dreapta gurii

cu paharul de coniac în mâna stângă

mergea grațios nevralgia căutând din priviri prin marea de trecători

pe maiorul german de care se îndrăgostise în timpul unui război inutil de-acum o mie de ani.

doamnă, s-a terminat războiul.

maiorul tău e mort de mult. auzi? îi tot amintea un domn al străzii, dar de fiecare dată, nevralgia îl ignora căutând mai departe.

nevralgia era o doamnă serioasă care intra în memoria turiștilor, a copiilor, a bătrânilor, a câinilor, apărându-le în vis la fiecare solstițiu de iarnă, zicându-le:

eliberează-mă din cușcă. dă-mi libertate și ucide-mi suferința. nu pot să trăiesc în virtutea durerilor tale. eliberează-mă!

dinspre cerul care o făcuse ființă, într-o seară de iarnă la începutul altui solstițiu, nevralgia s-a legat în lanțuri. au încremenit toate cele 4 puncte cardinale pentru 2 anotimpuri.

ochii i se albiseră, buzele i se înnegriseră iar pantofii de lac amuțiseră.

dincolo de ani, de amintiri și de oameni nu a rămas decât un spațiu. de lanț s-a prins iarba.

un băiat îndrăgostit l-a găsit și l-a vopsit în roșu, agățându-l pe trunchiul unui copac de la capătul lumii.