prietene
prietene, nu te întreba de ce purtăm pașii lui Sisif,
căderile lui Icar sau cenușa păsării Phoenix de pe tâmple
viața ni le pregătește, iar noi dibuim destine ca fiind ale noastre
destinul nostru e viața apoi sfârșește
vezi tu în nașterea morții
ducem pietre prea multe în spate
încercările tale sunt și ale mele,
lacrimile tale eu le port,
nedumeririle, durerile, tăcerile sunt toate ale mele…
mai puțin fericirea, dragul meu prieten
pentru fericire mi-am făcut timp în alt timp
nu aici, nu acum.
pustiul se prinde de tălpile unora.
ce să spun? rămân o vreme așa, fără să mă mișc,
mă mint că am scăpat de acest gol cât un munte
și râd până vine vântul să mă ducă iar în mijlocul ploii.
Be First to Comment