nu am știut niciodată să-ți explic cum stă treaba cu lumea, cu iubirea, cu trădarea, cu fricile, cu bucuriile. poate că nimeream o definiție simpatică și logică, dar la ce îți folosea? te-ai dat suficient cu capul de pereți?
lasă-mă în pace, sclifosit-o! vii și pleci. pândești și fugi. pui piedică și arăți cu degetul spre cer, pentru ca eu, naivul întregii omeniri, să dau vina pe sfinți.
timpul mă-ngroapă în mormane de tipare.
timpul mă vrea țeapăn și prost.
prietenul de pahar mă vrea cu bani și disponibil după ora 5
să-mi îndese în cap minciuni despre starea de bine
stare pe care partidul de la putere vrea să ți-o bage cu forța în casă
apoi tu, de bună-voie, să ieși dracului la vot în ziua aia de sâmbătă
sau vineri
să votezi starea de bine care ți-a intrat în casă
infiltrată la pub, ca mucegaiul în pâinea ta veche,
vândută de prietenul tău căruia-i plătești berile
în fiecare seară după ora 5.
ești un prost. recunoști și îndeși ochii-n colțul din dreapta unde zace o floare uscată.
nu am știut niciodată cum stă treaba cu dreptatea.
aș fi putut să-ți recomand o carte, să te oblig să stai tolănită pe spate,
într-un halat pufos și roz, să îți plimbi degetele cu ojă roșie pe filele de carte
să pari interesantă și sfioasă de secretele autorului mort de două secole
și-apoi să exclami marcată și mult mai deșteaptă
că parfumurile scumpe se fac din viermi. din viermi de mătase.
lasă-mă în pace, sclifosit-o! te-ai pironit în canapeaua mea veche și-aștepți,
așa în negru și așa plină de tine, moarteo, o altă criză, aștepți o viață
în vârful coasei tale ruginite?
un preot de treabă ascultă folk și mă salută prietenos, dar vezi?
slujba de duminică e mâine dimineață
și eu încă nu am coborât din pod bunele maniere, pentru că eu,
pentru că tu,
pentru că dracu știe cine vrea ca eu să fiu ca toți. niciodată, eu. niciodată, tu.
lasă-mă în pace, sclifosit-o! m-am micșorat din cauza alarmelor false de incendiu.
false ca tot ce ai creat tu, sclifosit-o! rade și restul meu de viață și fugi.
tutunul meu a luat formă de cochilie. intru sub el și mă desprind șubred de om.
nu are nicio noimă ziua asta cu soare.
vine femeia, trântește ușa putrezită a pub-ului, cere un coniac. atât a vrut. e fericită.
dar tu te prefaci în molimă și o mănânci.
nu am știut niciodată să-ți explic cum stă treaba cu lumea,
dar lumea te-a creat și te-a omorât
în fiecare zi până la ora 5. de-atunci sau de-acum îți rămâne să bei.
înghițituri mici de soartă, la fiecare 8 ore, sau moartea te va vinde greșit vieții.
Be First to Comment