Skip to content

Incursiune în romanul greco-latin – Autor Dorina Şişu, cronică de Melania Cuc

03/17/2011

Apărut la Editura Transilvania, în cadrul Colecţiei Cititor de Proză, ( aparţinînd Proiectului cultural de anvergură, coordonat de Emanuel Pope), – volumul Incursiune în romanul grec-latin, autor Dorina Şişu, se constituie în unul dintre evenimentele editoriale de marcă ale anului 2010.

Nu trebuie să citeşti toate cele aproape 150 de pagini ale cărţii pentru a te dumiri că un astfel de demers, literar, nu a fost gîndit pentru ,,ronţăitorii,, romanelor roz-bombon şi nici pentru cei care nu deţin dorinţa de incursiune în ceea ce ne place să credem că este matricea culturii europene,- avem aici geneza însăşi a Literaturii pe care, noi o disecăm mai mult dintr-o memorie colectivă, la îndemînă, decît după studii aprofundate, de gen.

Dorina Şişu sparge pojghiţa blazării contemporane, coboară în tainiţe străvechi şi, cu uneltele căutătorilor de comori intelectuale indubitabile, reuşeşte să scoată pe piaţa de carte o lucrare care, cred eu, ar trebui să îşi aibă locul său pe raftul bibliotecilor şcolare, locul de unde încep, sau ar trebui să pornească, mai toate călătoriile spirituale.

Dorina Şişu nu face Teorie de dragul teoriei şi fiecare idee folosită drept cheie a logosului ziditor de pagini extrem de interesante nu doar ca istorie literară, dar şi ca Viaţă de dinainte ca romanul ca gen să aibă viaţă,- fiecare idee, zic, aici este aidoma unei cariatide. Structuri arhitectonice elevate şi stil particular, muncă de creaţie dar şi sisifică trudă de cercetare,- iată spaţiul prin care autoarea se mişcă elegant, – aşa, ca şi cum ar caligrafia, pe falii de nisipuri nemişcătoare, codul cel prin care, noi, cei mai mult sau mai puţin igoranţi, să putem dibui universalitatea Cuvîntului, să reuşim să ne împărtăşim din trezirea aceea, urieşească, a două civlizaţii, a două fenomene colosale care stau la baza vremurile în care trăim. Prezentul se datoreza trecutului.

Incursiune in romanul grec-latin este un studiu vast, ambiţios şi pe măsura unei penelope care ţese cu şi printre însemne prăfuite de vechime. Autoarea prinde în pagini distincte toate cuvintelor potrivite, împodobeşte textul-la-subiect cu ,,purupra şi aurul ,, călătoriilor de iniţiere pe care, intelectual vorbind, le ducem cu toţii, noi muritorii, pe vîrful ariplor, sau… şontîc-şontîc.

Ecuaţiile componistice, de ,,laborator,, – tehnica mînuirii ştiinţifice a sintagmelor ce fac pod între lumea greco-romană şi Aventura umanităţii, cu apogeul său în Mileniul Trei,- raţiunea descifrării pasajelor peste timp, demersul făcut pas cu pas pe calea cunoaşterii pornind din punctul zero al prozei europene, şi implicit a celei romaneşti,- ar fi putut duce la o inapetenţă pentru informaţie pentru cititorului de azi,- care, vai, optează mai mult pentru lectura pe ,,diagonală,, în devafoarea unei lecturi sistematice, serioase. Nu a fost să fie aşa! Cartea te atrage magnetic.

Dorina Şişu are stil, şarm personal şi harul scriitorului făcut nu născut, şi care, dacă ar vrea, ar putea scrie poeme pînă şi într-un caiet de Algebră.

Împărţirea cărţii pe capitole şi, mai apoi, zidărirea fiecărui capitol în mai multe eseuri structurate pe teme interesante prin unicitatea abordării ,- toată structura cărţii de faţă vine şi accetuează procedeul prin care studiul se derulează firesc, prin potrivite într-un puzlle care te incită prin inedit şi enigmă. În acest sens, consideraţiile critice nu pot fi decat unele favorabile.

Poveşti şi umbre de ,,basm,, antic se prefiră între tradiţiile care, aşezate fiind în oglindă, ne arată pe noi, oamenii,- aşa cum am fost, cum încă mai suntem: amatori de vise şi de aventuri fantastice.

Plonjarea, cu sau fără lonjă de siguranţă, în golul de sub cupola Circului lumii atemporale, – iată forţa şi raţiunea Dorinei Şişu, -talentata şi harnica autoare a unei cărţi în care zeii şi oamenii devin persoanje.

Pe parcursul lecturii nu poţi să nu te detaşezi de mediul ambiant modern, să nu uiţi pentru o clipă că există ornice electronice şi maşini infernale, cu combustie.

Lectura te fură şi … te laşi în voia cuvintelor anume alese, aşa, precum Ulise însuşi se lăsa dus de vîntul opintindu-se-n pînza corăbiei.

Dorina Şişu deţine o filosofie (care ţine de exerciţiul exploratorilor, a eroilor din romanele dintotdeauna) are tenacitate şi forţa nativă prin care discerne lucrurile importante din noiamul informaţiei de bibliotecă.

Iată esenţa care stă la baza scrierii cărţii sale,- carte zidărită ca un pod de legătură între Odiseea, Metamorfozele şi Don Quijote.Ne deschide porţi interesante către autorii din antichitate, apoi doar sugerează jaloanele care, odată urmate ar trebui să ne ducă spre taina şi destinul coloşilor literaturii din secolul tuşat de ritmul diabolic al industrializării.

Incursiune în romanul grec-latin este o lectură necesară, în aceste vremuri de redefinire, fie şi numai pentru a ne smeri, a recunoaşte că nu noi, cei de Acum şi de Aici, suntem Alfa şi Omega minunii ce se numeşte Literatură.

Autor Melania Cuc

Sursa: http://colectiacititordeproza.weebly.com/2/post/2011/03/incursiune-n-romanul-greco-latin-autor-dorina-iu.html

Published inProzăRecenzii

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

© 2021 Dorina Şişu